Gata? Asta a fost? Își ia jucăriile și pleacă? Nici nu îmi dau seama dacă este o dovadă de lașitate sau, din contră, un gest de bărbăție. Cred totuși că e un gest de lașitate. Bărbăție ar fi fost să-și recunoască greșelile pe care le-a făcut față de fanii Star Wars. Nici nu știu dacă Lucas realizează că greșeala cea mai mare pe care a făcut-o nu a fost nici pe departe realizarea noii trilogii. Nu. Marea sa greșeală a fost alterarea trilogiei originale Star Wars.

Ok, George, înțeleg, cele trei filme Star Wars dintre 1999 și 2005 au fost proaste. N-ai mai avut inspirație. N-ai ce-i face. Însă fanii Star Wars s-au întors cu adevărat împotriva ta în momentul în care te-ai apucat să lansezi edițiile speciale ale vechilor filme Star Wars. Și te-au urât și mai tare în momentul în care ai făcut tot ce ți-a stat în putință ca să scoți edițiile originale de pe piață.

Ei bine George, cu tot efortul tău de-ați ascunde propria creație, am reușit să fac rost de ediția originală și neaterată a primului Star Wars. Dacă știi unde s-o cauți, o găsești.

În ediția originală a Star Wars imaginea nu este curată ca lacrima așa cum e în edițiile remasterizate, ci are acele mici puncte negre care apar din cauza prafului și imperfecțiunilor peliculei. În ediția originală titlul filmului nu este Star Wars Episode IV: A New Hope, ci simplu, Star Wars. În ediția originală, Han Solo trage primul în Greedo în scena asta:

În noile ediții ale filmului ai modificat imaginea astfel încât Greedo să tragă primul, iar Han să tragă doar ca un răspuns la focul lui Greedo, spunându-ne că versiunea originală dă un exemplu negativ copiilor. În ediția originală, unele efecte speciale nu sunt finisate, culorile nu sunt atât de vii, unele umbre nu cad cum trebuie, dar cu toate defectele astea, filmul este al naibii de bun. Desigur, micile modificări pe care le-ai adus vechii trilogii nu modifică știrbesc valoarea acesteia, însă îi adaugă o doză de kitch. La fel ca biserica aia din secolul XIII din Buzău căreia i-au pus termopane.

Nu mai zic de asta:

Sau asta:

Așa că George, dacă ai fi lăsat vechile tale filme în pace, probabil că azi nu ar fi fost nevoie să te retragi.

Nici eu nu puteam s-o spun mai bune decât japonezul ăla (care, by the way, avea o colecţie impresionantă de anime). La ce ne trebuie nouă prietene care nu sunt în stare să ne înţeleagă pasiunile? Şi chiar dacă am reuşi să le cucerim (punându-le ceva în suc când sunt la baie) s-ar ajunge la discuţii de genul:

- Dragule, ştiu că îţi plac filmele…
- Nu-mi plac filmele, ci doar admir valoarea estetică a anumitor producţii cinematografice, însă recunosc inutilitatea întregii cinematografii, care până la urmă nu este nimic altceva decât o iluzie care nu ne ajută cu nimic în viaţă. Din comtră, denaturează percepţia noastră asupra lumii.
- Oook, cum zici tu. Totuşi, hai să ne uităm la un film.
- Da, hai să vedem scurt-metraje pe Short of the Week.
- Doar ştii că nu mă omor după scurt-metraje…
- Hai să ne uităm atunci la Valhalla Rising.
- Dar l-ai mai văzut de patru ori. Hai să ne uităm mai bine la J. Edgar. Pare destul de inteligent şi este regizat de Clint Eastwood.
- Are notă mică pe IMDB…
- Tu şi obsesia pentru IMDB. Ce contează părerea altora despre film?

Şi de aici ar porni o ceartă obositoare fără rezultat.

Dar, ca să ajungi la o asemena discuţie, trebuie mai întâi să o cucereşti, iar, vorba japonezului, cucerirea unei fete este mare bătaie de cap. Cel puţin pentru ăştia ca mine sau ca japonezul ăla. Pentru că întotdeauna fetelor drăguţe le plac băieţi mult mai şmecheri decât noi. Uite o fată drăguţă. Ce? Îi mai face curte un băiat? E grafician la Google şi solist în propria trupă rock? Mhmm… cred totuşi că am o şansă, mai ales că o pot cuceri cu colecţia mea de pahare de la Coca Cola. Mă rog, deocamdată nu am decât două pahare, dar într-o zi poate că le voi avea pe toate şase.

În lipsa unei prietene mi-am putut majoritatea obiectivelor majore în viaţă:

- Am citit o carte de benzi desenate.

- Am văzut cele mai bune 50 de SF-uri din topul IMDB.

- Am învăţat să modific baza de date a jocurilor FIFA (asta acum câţiva ani buni).

- Am citit toate cărţile Star Wars în limba română.

- Am văzut Apocalypse Now de 7 ori, Blade Runner de 8 ori, Watchmen de 5 ori şi filmele Star Wars de peste 30 de ori.

- Am devenit moderatorul unui blog Star Wars pentru ca apoi să mă retrag în glorie (nu am mai scris pe acolo de vreo trei ani).

- Am învăţat şi uitat să folosesc Quark Xpress.

- Am învăţat să schimb piese din propriul calculator (dar desigur, nu am căpătat suficientă îndemânare cât să fac din computere o meserie bănoasă care să mă ajute să atrag gagici; una din fostele prezentatoare ale Observatorului ştie ce spun).

Toate acestea în timpul pe  care l-aş fi pierdut cu îmbrăţişări şi alte activităţi lipsite de sens.

Aşadar rezonez pe deplin cu înţelepciunea japoneză care stă la baza acelei avansate societăţi. Pentru mine cartea Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte se rezumă doar la Mănâncă, Rogă-te (doar atunci când ai o problemă sau vrei să ţi se îndeplinească o dorinţă).

La Carrefour-ul din Ghencea, dacă nu cumperi nimic trebuie să ieși pe la case, nu pe la intrare. Însă asta înseamnă că trebuie să ocolești vreo 50 de metri! VREAU SĂ IES PE LA INTRARE! MOARTE LU’ CARREFOUR!

Unii vecini îmi încalcă dreptul la odihnă făcând o gălăgie infernală la ore total nepotrivite în momentul în care își renovează apartamentele. VREAU LINIȘTE! VREAU CA GĂLĂGIOȘII SĂ FIE DAȚI AFARĂ DIN BLOC!

AM MÂNCAT PREA MULĂ PLĂCINTĂ CU MERE. CER CA PLĂCINTELE CU MERE SĂ FIE MAI MICI. MOARTE PLĂCINTARILOR!

Dacă aceste nemulțumiri nu-mi vor fi rezolvate, voi construi o baricadă în lift… Și, da, sunt ultras stelist. Dacă nu mă credeți, vă poate spune familia Munteanu, cu care am fost la meciul dintre Steaua și ciprioții ăia (nu mai știu cum îi cheamă, căci am fost prea ocupat ca să mă bat cu jandarmii și cu copiii).

În 2002, când a apărut Minority Report, aveam 14 ani. Cred că l-am văzut prima oară undeva prin 2003-2004, cel mai probabil la PRO TV. În ochii unui puști de 15-16 ani Minority Report este un film cool. Are trei telepați care prevăd crimele înainte să se întâmple, are un perete uriaș cu touchscreen, are urmăriri cu mașini care circulă pe șosele verticale, are elicoptere ciudate fără elice și are chiar și holograme. Steven Spielberg știe să bage astfel de elemente sclipicioase în filmele sale astfel încât să atragă publicul tânăr.

Mergând și mai departe în trecutul meu ilustru, trebuie să menționez că Steven Spielberg a fost idolul copilăriei mele. Dezvoltasem o obsesie pentru Jurassic Park, pe care îl aveam pe casetă și pe care îl vedeam aproape zilnic. Aproape că învățasem pe de rost toate scenele și colecționam cu sfințenie abțibildurile cu dinozauri pe care le găseam în gumele brenduite cu titlul filmului.

Go to hell, Steven Spielberg! You’ve ruined my childhood!

Unde eram? A, da, Minority Report.

Mi-a plăcut la nebunie Minority Report când l-am văzut acum vreo 8-9 ani. Ar fi putut avea asupra mea același efect pe care l-a avut și Jurassic Park, doar că, în acea perioadă eram în etapa mea microbisto-pseudo-intelectuală. Adică interesele mele erau concentrate îndeosebi în jurul fotbalului, dar puteam urmări cu plăcere și un SF bun. Ca maneliștii care ascultă muzică house.

Așa că am văzut Minority Report, dar nu i-am acorcat prea multă atenție în continuare, chiar dacă în tot acești ani a rămas undeva stocat în colțul minții mele (get out of my head, Spielberg!).

În ultimii ani am văzut de mai multe ori frânturi din Minority Report, însă până azi nu am avut niciodată răbdare să îl revăd de la cap la coadă.

Azi însă, în timp ce moțăiam pe canapea la amiază, o voce de undeva din interiorul capului meu mi-a șoptit: “Minority Report”. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta. Nimeni în cameră. “Minority Report”, zise din nou vocea, de data aceasta suficient de tare cât so o recunosc. “Mi-ai promis că mă lași în pace! Nu exiști!”, i-am zis. “Exist în imaginația ta”…

… hai că am glumit. Nu a fost nici o voce. Mi-am adus aminte de Minority Report după ce am găsit chipul lui Tom Cruise într-o felie de pâine, altături de chipul lui Buddha. Întotdeauna am crezut că voi găsi prima oară chipul lui Iisus în pâine, dar iată că nu s-a întâmplat așa.

Ok, de ajuns cu blasfemiile. Să revenim la Minority Report pe care l-am revăzut astăzi și care a schimbat complet percepția mea față de acest film.

În primul rând Minority Report nu este un film pe care să îl vezi la 15-16 ani. Nu că ar avea un conținut prea ridicat de sex și violență, dar tratează unele probleme de care nu îți prea pasă când ești adolescent. Cum ar fi principiile întregului sistem de prevenire a crimelor.

Crimele erau prevenite cu ajutoriul a trei precogi (un fel de telepați capabili să vadă viitorul) care erau ținuți de autorități într-un fel de cuvă. În cuva respectivă aveau toate substanțele nutritive de care aveau nevoie, însă erau tot timpul sedați și erau practic niște legume care nu făceau nimic altceva decât să prevadă crime.

DILEMĂ MORALĂ: Cât de corect este să transformi trei oameni în legume sedate pentru a elimina aproape complet criminalitatea? Ei bine filmul răspune oarecum la întrebarea asta până la final. Vă voi lăsa pe voi să vedeți care este răspunsul, deși pe mine nu a reușit să mă convingă. Pentru că nu există un răspuns corect. Dacă îi ții captivi pe clarvăzători salvezi sute de viitoare victime ale crimelor, însă în același timp încalci drepturile celor trei. Minority Report se bazează pe povestirea omonimă a lui Philip K. Dick.

Dick a fost un maestru al dilemelor morale.

Și totuși, în film vedem la un moment dat că sistemul de previziuni nu este perfect și că în unele cazuri există posibilitatea ca autorul viitoarei crime să renunțe la actul de a ucide, chiar dacă în mintea lui este decis să omoare. Însă, în același timp ni se spune că odată cu demararea programului pilot de previziuni, nimeni nu a mai fost ucis în Washington. A, deci sistemul funcționează, cu toate că există riscul ca unii oameni să fie închiși pe nedrept.

DILEMĂ MORALĂ: Ce faci cu un sistem de previzionare a crimelor care nu este perfect, care riscă să pună sub acuzare oameni nevinovați (dar cu intenții criminale), dar care își atinge în cele din urmă obiectivul? Sau, mai pe scurt, scopul scuză mijloacele? Cum mai poți aplica prezumția de nevinovăție într-un astfel de sistem? Ei bine, nu poți. La finalul filmului, din cauza acestor potențiale erori programul este închis.

Mi se pare că s-a renunțat prea ușor la el. În loc să renunțe la un program care și-a atins scopul final, ar fi putut schimba sistemul de pedepse pentru criminali.

Care era scopul programului? Acela de a eradica viitoarele crime. Însă, dacă e să ne luăm după film, scopul programului era mai degrabă arestarea viitorilor criminali. Ceea ce este complet greșit. Căci revenim iarăși la problema prezumției de nevinovăție.

Nu era mai corect ca viitorii criminali să nu fie pedepsiți, dar totuși viitoarele crime să fie oprite? Adică telepații cu capacități precognitive puteau să vadă cu exactitate când și unde urma să aibă loc viitoarea crimă. Ar fi fost mai simplu ca o echipă de polițiști să se ducă la victimă și să îi spună: “Doamnă, mâine, la ora trei, urma să fiți ucisă de către un vecin. Vă vom oferi protecție”. Apoi s-ar fi dus la viitorul criminal și i-ar fi spus:”Domnule, nu știm dacă sunteți conștient sau nu, dar mâine la ora trei ați fi încercat să o ucideți pe vecina dumneavoastră. Veniți cu noi, vă vom interoga, vă vom face un test psihiatric, vă vom ține la secție până poimâine și vă vom elibera.” Apoi, dacă ar fi încercat în continuare să o omoare, telepații ar fi simțit din nou și l-ar fi chemat din nou la secție pe criminal și ar fi putut să îi impună potențialului criminal un ordin de restricție, sau ceva de genul. În felul acesta victimele supraviețuiau, iar criminalii nu erau arestați pentru niște crime pe care nu le săvârșiseră încă.

Dar un astfel de sistem ar fi necesitat ceva mai multă muncă din partea polițiștilor. Probabil că ălora din Minority Report le era lene.

Toate ca toate, mi-a plăcut Minority Report. Este un film spielbergian în toată regula și, în același timp, poate fi considerat un SF inteligent, măcar pentru întrebările pe care le ridică, dar cărora nu ar fi trebuit să încerce să le răspundă. Până nu citesc povestirea lui Dick nu știu dacă să dau sau nu vina pe scenariștii filmului.

Și, dacă tot am fost pe Calea Victoriei, am decis să mă plimb puțin și prin Bucureștiul Vechi, unde am găsit niște străduțe pur și simplu superbe în jurul Muzeului de Istorie. Pe lângă faptul că sunt frumoase, au și avantajul de a fi foarte slab circulate. Cum ar fi străduța care trece prin spatele Muzeului de Istorie, paralel cu Calea Victoriei. Probabil că sunt eu nebun, dar mi se pare cea mai frumoasă alee din București.

Aceeași alee, din sensul opus:

De fapt, per ansamblu, Centrul Vechi rămâne singura zonă interesantă din București și, cu toate că lumea mă înjură pentru asta, Bucureștiul Vechi mi se pare mai frumos chiar și decât centrul vechi al Brașovului. E doar o opinie. Nu dați cu pietre, că vă mușc de rotulă.

Și, cu ocazia periplului meu pe la Victoria am descoperit și minunatul bloc art deco Union care, spre surprinderea mea, e renovat și arată fantastic.

Nu credeam niciodată că voi fi vreodată atât de entuziasmat de mizeria asta de oraș…

Pasul numărul 1: Pregătește-te din timp!

Ai putea să îți construiești un bunker, dar pentru asta ai nevoie de teren și de echipamente scumpe de construcție. Și, în plus, why miss all the fun? Life it’s about struggle. Cu toții avem probleme în viața de zi cu zi, dar nu ne construim bunkere ca să fugim de ele. Ci le luăm fiecare zi în piept și o punem la pământ conștienți fiind că la un moment dat vom fi puși și noi la pământ. Definitiv. Situația nu va fi cu mult diferită după prăbușirea civilizației. Trebuie doar să te pregătești din timp cu câteva provizii. Nu foarte multe. Ci doar cât să supraviețuiești în primele zile.

Ai nevoie de următoarele:
- apă
- Bake Rolls cu aromă de sare (sunt atât de uscate și sărate încât nu cred că expiră vreodată)
- prune uscate (pentru desert)
- arme albe
- butelie de aragaz (nu pentru gătit; scopul ei va fi prezentat în cele ce urmează)
- pârlitor de porc
- benzină (nu pentru băgat în rezervorul mașinii) și sticle Coca Cola (sau Pepsi) de colecție

Fă-ți de acum proviziile și așteaptă dezastrul care va arunca umanitatea în haos.

Pasul numărul 2: Primele zile sunt cele mai grele

Sfârșitul civilizației nu trebuie să însemne doar tristețe și disperare. Hai să ne uităm puțin la criza economică prin care tocmai trecem. Știți care este sfatul cel mai des oferit de experții în economisire? Nu tăia din cheltuielile pentru distracție, căci riști să te îmbolnăvești psihic.

Ei bine, pentru ca trecerea la sălbăticia umană să fie mai ușoară, în primele zile după dezastrul ce va pune capăt orânduirii sociale, poți împleti distracția cu utilul.

După cum ți-am recomandat la primul pas, nu trebuie să îți faci prea multe provizii, căci, unu la mână, riști să devii o țintă vie dacă de dibuiește vreun hoț și, doi la mână, riști să devii leneș. Ca să-ți formezi mâna pentru supraviețuire, trebuie să pleci în căutare de provizii încă din prima zi.

Locuri în care găsești provizii:
- hipermarketuri
- supermarketuri
- restaurante fast-food
- farmacii

Locuri pe care trebuie să le eviți:
- magazinele Mic.Ro. Sunt mici și prost aprovizionate.
- magazinele de cartier. Jumătate din marfa de aici e expirată, iar cealaltă jumătate e pe cale să expire.
- farmaciile veterinare. Câinele tău e bolnav? Dacă nu e nimic contagios, mănâncă-l! (Dacă ai iepure cunosc câteva rețete de stufat).

Bunurile pe care trebuie să le cauți:
- carne proaspătă și sare. În disperarea creată, multă lume se va bate pe conserve. Tu bate-te pentru carnea proaspătă. Cu ceva sare o poți transforma într-o pastramă excelentă, care se va usca și te va ține multă vreme dacă o păstrezi întinsă pe frânghii.

- hamburgeri. Am mâncat cândva la KFC un sandvici care cred că era vechi de vreo trei luni. Nu m-a omorât, ceea ce m-a făcut să cred că, exceptând colesterolul și grăsimile, fast food-ul este inovensiv chiar și la câteva luni de la expirare.

- medicamente. Nu contează dacă ești bolnav sau nu. Fură cât mai multe medicamente. Le vei putea schimba apoi pentru favoruri sexuale… ăăă, scuze, pentru provizii!, pentru provizii voiam să spun.

Pasul numărul 2.1: Have fun!

Așa, să revenim la partea cu distracția.

Joacă-te cu focul!

Recunoaște. Ca orice ființă umană, ai o sămânță de piroman în tine. Așa că pune mâna pe butelia aia pe care ai păstrat-o, pune-i arzătorul de porc și du-te după și prăjește câțiva nenorociți. Încearcă cineva să intre la tine în casă? Deschide-le ușa brusc, astfel încât să îi iei prin surprindere, apoi dă-le foc. Țintește către față! Vezi o nedreptate în timpul bătăilor pe mâncare din hipermarket? Pune mâna pe arzător și dă-le foc provocatorilor! Vrei să te răzbuni pe cineva? Du-te la el și spune-i: “am venit să te ajut! Hai să fugim în pădure!”. El va spune: “trebuie mai întâi să o iau și pe iubita mea”. Tu vei spune că nu mai e timp, faceți câțiva pași și, când nu e atent, îl pârlești. Apoi te duci la iubita lui și îi spui: “Gagicul tău a fugit ca un laș. Am venit să te protejez.” Vei fi eroul ei.

Cu cât grupurile de inamici care îți vor viața și proviziile este mai mare, cu atât distracția este mai mare. Asta pentru că intervine arma supremă: cocktailul Molotov în sticle de colecție. Astfel, când inamicii urcă pe scări în grupuri mari, tot ce trebuie să faci este să arunci sticla incendiară și BUM! flăcări, țipete, disperare.

De ce sticle de colecție? Pentru că e fun să ai replici de genul: “Nu credeam că Pepsi îmi va salva vreodată viața”.

În rest, folosește-te doar de armele albe, căci armele de foc sunt greu de întreținut, iar gloanțele se termină la un moment dat. Nu te complica. Cuțitele și topoarele sunt de obicei de ajuns.

Pasul numărul 3: Imaginea e totul

În momentul în care nu mai există lege, lumea îi va asculta doar pe cei duri. Nu te simți suficient de dur? Nu-i nimic. Totul poate fi rezolvat cu câteva trucuri vestimentare cum ar fi:

- șiragul de urechi. Un frumos șirag de urechi umane poate ține la distanță un potențial atacator. Iar partea cu adevărat plăcută e că nici măcar nu va trebui să omori pentru acele urechi. În haosul creat vor fi atât de mulți morți la tot pasul încât vei putea găsi urechi extrem ușor.

- blana de câine comunitar. Indienii își puneau pe cap vulpi și lupi pentru a-și demonstra curajul. La fel vei putea și tu să îți demonstrezi duritatea punându-ți pe cap o blană de câine vagabond.

Acestea fiind spune, vă urez un an nou fericit!

Oh, yeah, hot chick at the frozen North Pole...OMG! It's melting!

The Thing-ul din 1982 al lui John Carpenter își împarte cu Alien titlul de cel mai bun horror SF al tuturor timpurilor. Este un clasic și, în același timp, este cel mai bun film făcut de Carpenter în cariera lui de 50 de ani. Este inegalabil. Așa că anul acesta s-a ales cu un remake… pardon, prequel (apropo, există un cuvânt românesc pentru prequel?).

Un prequel, aducă un film care spune povestea de dinaintea precedentului film, are de obice alt nume decât filmul original. Prequel-ul X-Men s-a numit altfel decât trilogia veche. La fel și noile Star Wars. În cazul lui The Thing nu e așa.

Prequelul lui The Thing se nunmește The Thing. Ceea ce pe mine mă duce cu gândul la remake.

Dar hai să o luăm de la zero.

PARTEA ÎNTÂI: Nice girls for horny viewers!

Povestea celor două filme e simplă și aproape identică.

The Thing 1982: Un extraterestru capabil să imite oamenii cu care intră în contact atacă echipa unei stații AMERICANE de cercetări arctice.

The Thing 2011: Un extraterestru capabil să imite oamenii cu care intră în contact atacă echipa unei stații NORVEGIENE de cercetări arctice.

The Thing 1982: Americanii află că extraterestrul a fost dezgropat de către oamenii din stația norvegiană.

The Thing 2011: Norvegienii dezgroapă extratetestrul din gheața de la polul nord.

Prima diferență majoră între cele două filme este însă atunci când vine vorba de personaje.

The Thing 1982: Echipa americană este alcătuită exclusiv din niște bărbați ursuzi și ranchiunoși, ceea ce pune accent pe izolarea condițiile meteorologice dure de la polul nord.

The Thing 2011: Echipa norveginaă este alcătuită din: niște bărbați ursuzi și ranchiunoși PLUS o femeie ursuză PLUS niște piloți americani PLUS cercetătoarea americană din poza de mai sus.

Stai… Ce?! Erau americani în tabăra norvegiană pe care o vedem în filmul de acum 30 de ani și în plua aveau și femei cu ei? Dar de ce?! Simplu, din comoditate și din dorința de a atrage atenția prostimii cu o fată drăguță.

Oh, da, te iubesc Mary Elizabeth Winstead, arde-mă și pe mine!

Prezența celorlalți americani în film are rolul de a justifica dialogurile în limba engleză. Căci, da, chiar dacă filmul spune povestea bazei norvegiene, aproape toată lumea vorbește în limba engleză (e și un norvegian care cică nu știa să vorbească în engleză, dar totuși o înțelegea).

Vedeți de ce este atât de jignitor filmul ăsta la adresa originalului?

PARTEA A 2-A: Dacă a mers acum 30 de ani, de ce nu ar merge și astăzi?

Totul din noul The Thing mi-a adus aminte de filmul original, inclusiv decorurile. Bine, înțeleg, e nevoie de niște echipamente standard pentru explorare și supraviețire la Polul Nord. Însă norvegienii și americanii parcă își cumpăraseră echipamentele de la același magazin și până și barăcile în care locuiau erau identice. Mă rog, poate că sunt eu prea cârcotaș. Sau poate că își făcuseră cu toții cumpărăturile la IKEA.

Dar până și desfășurarea poveștii seamănă izbitor de mult cu cea a filmului din ’82. Ceea ce trezește în sulfetul meu dilemă arzătoare:

În filmul din ’82 încercau să omoare extraterestrul cu aruncătorul de flăcări. La fel și în filmul de anul acesta. Dar de ce ar avea cineva nevoie de un aruncător de flăcări la Polul Nord? Când nu încercau să omoare extratereștri, pârleau urși polari? Dacă erau români, i-aș fi înțeles, poate că îi prindea Crăciunul acolo și tăiau și ei un porc, iar paiele sunt greu de găsit la polul nord. Dar așa, de unde aveau și americanii și norvegienii niște aruncătoare de flăcări (identice la înfățișare) și ce făceau cu ele?

Revenind la desfășurarea poveștii, noul The Thing are chiar și o scenă în care membrii echipei sunt testați pentru a se descoperi care dintre ei a fost asimilat de extraterestru. Același lucru l-au făcut și în filmul de acum 30 de ani, ceea ce demonstrează o puternică lipsă de imaginație din partea scneariștilor din ziua de azi.

Dacă îți bazezi filmul pe aceeași idee de acum 30 de ani, măcar spune povestea diferit.

PARTEA A 3-A: Două cuvinte: Kurt și Russel

Kurt Russell este un actor extraordinar, iar în The Thing-ul de acum 30 de ani l-a interpretat în mod minunat pe pilotul MacReady. De fapt, cu toate că povestea implică întreaga echipă de americani, MacReady a fost personajul principal al acelui film.

Problema cu noul The Thing e că au încercat din răsputeri să inventeze un nou MacReady, dar cum nu au avut un actor suficient de bun precum Kurt Russel, au trebuit să îl spargă pe MacReady în două personaje:

Primul personaj parte componentă a noului MacReady este pilotul american, al cărui nume îmi scapă, dar a cărui voce seamănă cu cea a lui Kurt Russel. El reprezintă componenta fizică + 25% din componenta de atitudine.

Al doilea personaj este chiar tânăra cercetătoare americancă din pozele de mai sus. Ea reprezintă restul de 75% din componenta de atitudine, căci ea este cea care pune la final mâna pe aruncătorul de flăcări (i like rough girls) și face aceleași ravagii pe care le făcea MacReady(Kurt Russel) în vechiul The Thing.

Împreună, pilotul și domnișoara din America formează acea abominație care ne va face să credem că MacReady este și în noul film (deși nu este).

CONCLUZIE

Noul The Thing nu este chiar atât de rău. E distractiv pe alocuri, iar finalul e drăguț. Și chiar mă gândeam că, dacă nu ar fi existat originalul, filmul ăsta ar fi fost privit cu ochi mai buni de toată lumea. Însă, dacă nu ar fi existat originalul, nu ar fi existat nici multe dintre chestiile interesante pe care le vedem în noul The Thing.

În plus, impresia mea generală este că s-au concentrat prea mult să lege povestea noului film de povestea vechiului film. Chiar dacă la final aproape că și-au îndeplinit acest obiectiv, noul The Thing este până la urmă un cub forțat să intre într-un cerc.