Rectificare

Deci, sunt un prost. Cu ceva vreme în urmă Irina mi-a arătat o imagine de pe IMDB cu Mili Avital, cea de care vă spuneam în postarea cu Stargate-ul. La vremea respectivă spuneam că Avital este urâtă, deși Irina susținea contrariul. Însă acum două zile, la mult timp după ce uitasem discuția purtată cu Irina, am spus că Avital este o femeie cu care merită să dai două-trei ture, ceea ce contrazice ceea ce susțineam cu ceva vreme în urmă. Câtă inconstanță în gândurile mele! Dacă aș fi propriul meu dictator aș comanda să fiu bătut cu pietre pentru această lipsă de consecvență.

Însă până la urmă nu contează cum o văd eu pe Avidal. Din cauza distanței și a diferenței de fus orar dintre noi, nu eu sunt cel care i-o trage, ci probabil vreun localnic din zona în care trăiește ea.

Ah, și tot Irina mi-a spus că scriu porcos și că nu se cade să folosesc verbul “a călări” atunci când vorbesc de o duduiță. În acest cau reformulez cele spuse cu două postări în urmă: “[...] și nu în ultimul rând o are pe Mili Avital, actrița pe care aș călări-o acum cu care aș dori să întrețin relații sexuale acum, când are 38 de ani, la fel cum aș fi călărit-o aș fi vrut să întrețin relații sexuale cu ea și atunci, în 1994 (vedeți de ce sunt bune operațiile estetice?).” Gata? E mai bine așa?

Give me Coke, or I’ll eat your soul!

Știți ce urăsc la țara asta? Că e atât de greu să pui mâna pe o sticlă de Coca-Cola Light sau pe una de Coca-Cola Zero atunci când îți dorești. Uite, de exemplu, în seara asta, aveam gâtul uscat din cauza pasiunii arzătoare și a înflăcărării din interiorul meu. Și cum altfel mi-aș putea stinge flacăra interioară, decât cu o jumătate de litru din sortimentele mau sus enumerate. Eram la Piața Presei Libere și ai putea crede că găsești orice acolo. Nu sunt multe magazine la suprafață, dar în pasajul ăla mizerabil din dreptul intersecției sunt destule chioșcuri. Însă toate au numai Coca-Cola normal, cu zahăr.

Ei bine, în ziua în care o să devin Stăpânul acestui univers și al universurilor paralele, am să eliberez în pasaj o haită de câini antenați să muște din vânzătorii de acolo. Și vânzătorii vor ieși speriați pe toate gurile pasajului, la fel cum fugeau acele furnici cărora le-am distrus mușuroiul în copilărie. Iar eu mă voi uita amuzat la ei și voi râde malefic.

În cele din urmă am găsit Coca Cola Light la o gheretă de la capătul tramvaiului 41. M-a servit o duduiță care, în anumite condiții, ar putea fi considerată drăguță. Adică la salariul de vânzătoare pe care îl are, cei 60,000 de yeni japonezi pe care îi câștig pe lună (+bonuri de masă) s-ar putea să mă facă destul de atractiv în fața ei. Aș putea să o conving să ne tăvălim puțin. Asta, desigur, după ce aș convinge-o să renunțe la unul din straturile de tencuială pe care ea probabil le numește machiaj. Stai… despre ce vorbeam? A, da, despre Coca Cola Light. Da, după ce aș tăvăli-o pe duduița vânzătoare probabil că aș bea cu ea o sticlă de Cola.

Într-o bună zi nu va mai fi dimineață, căci nu va mai exista soare… :(

Urăsc trezitul dimineață. Tocmai de aceea într-o zi nu o să măi trezesc.

Până atunci însă, voi urî în continuare trezitul de dimineață.

Screw you too, IMDB

Într-o bună zi, din omul cretinoid, fricos, slab și semi-analfabet care sunt acum, mă voi transforma într-un om puternic. În acea zi serverele care țin pe picioare site-ul IMDB vor arde în noapte, iar pe chipul meu vor juca luminile portocalii ale flăcărilor. Iar oamenii de acolo vor fugi ca șobolanii, care-încotro, iar eu voi râde de ei. Oh, ce zi frumoasă va fi atunci… și câte femei voi avea…

Am văzut Stargate astăzi. Nu serialul, ci lung-metrajul din 1994 care i-a stat la bază. Pe IMDB are nota 6,7. Eu aveam filmul ăsta de mai demult, dar tocmai din cauza notei de pe IMDB ezitasem să-l văd. Până astăzi, când am constatat că este unul dintre cele mai bune SF-uri făcute vreodată. Ok, dacă e să luăm fiecare detaliu al filmului în parte ne dăm seama că Stargate încearcă să copieze destul de grosolan Star Wars.

Nu spun că Stargate e cine-știe-ce film de artă, dar are tot ce îi trebuie: o poveste interesantă, decoruri superbe, efecte speciale reușite, un bărbat efeminat în rolul lui Ra, poarta aia stelară mișto (mă rog, dacă nu era poarta nu se mai numea Stargate) și nu în ultimul rând o are pe Mili Avital, actrița pe care aș călări-o acum, când are 38 de ani, la fel cum aș fi călărit-o și atunci, în 1994 (vedeți de ce sunt bune operațiile estetice?).

Eu cred că Stargate este printre ultimele filme din acea epocă de aur a SF-urilor, care a început prin anii ‘70 cu filme ca Star Wars, Star Trek sau Alien și care s-a încheiat pe la mijlocul anilor 90 când jigodiile ordinare de la Hollywood s-au prins că mizeriile alea de efecte speciale pe calculator pot fi realizate mai repede decât efectele speciale convenționale, cu machete aruncate în aer și nave spațiale din carton presat.

Tocmai de aceea, când o să fiu cel mai puternic om din Univers, voi băga buldozerele peste platoruile din Hollywood și voi arunca molozul în ocean pentru a omorî nenorociții ăia de rechini (da, rechinii atacă oameni, deci rechinii trebuie să moară; nici măcar nu sunt simpatici, ca urșii, de exemplu). Iar pe regizori îi voi trimite în lagăre de concentrare în Suedia, unde să învețe cum se fac filme adevărate. Și pe George Lucas îl voi spânzura de mâinile alea jegoase cu care a stricat Star Wars.

Curând, dragele mele… curând.

Masca lui Ra, așa cum poate fi văzută la începutul filmului

Din păcate, până când voi deveni eu puternic, Mili Avital va deveni deja prea bătrână. Oricum nu îmi place chiar atât de mult de ea. E… medie.

White Hell

Aș păcătui cât să ajung în iad dacă aș ști că acolo este tot timpul un viscol precum cel ce a răscolit aseară și astăzi lumea noastră a celor vii. Noaptea trecută, în timp ce mă întorceam acasă, prin întuneric, pe micuțele străzi din orașul meu de pe malul Glavaciocului, mi-am adus aminte de ce îmi place iarna.

Nimic nu e mai frumos decât să mergi la ora zece noaptea, singur prin nămeții de zăpadă virgină, necălcată de nimeni și de nimic. E frumos să simți cum natura în toată splendoarea ei te lovește peste față cu fulgi mari și reci. Natura e puternică și frumoasă … și întunecată.

Tot aseară, am ieșit în curte la un moment dat. Se apropia de miezul nopții, iar viscolul era parcă și mai puternic. De undeva se auzea un zdrăngănit metalic. La început am bănuit că lanțul de la fântână se lovește de ceva. Însă zgomotul nu venea din curte, ci de undeva din depărtare. Fie de pe pășunea destul de mare ce începe imediat după ce se termină curtea mea, fie de pe micuțul deal aflat pe celălalt mal al Glavaciocului, la vreo două-trei sute de metri de casa mea. Zgomotul era aproape ritmic, rece și insitent. Însă vântul bătea prea tare pentru a-mi da seama cu exactitate de unde ar fi putut să vină. Nici nu mai contează…

Acum ninsoarea s-a mai potolit. Nu îmi place. Vreau viscol. Vreau ca natura să se dezlănțuiască numai pentru mine. Eu o înțeleg.