NEWS ALERT: George Lucas se retrage!

•01/19/2012 • 5 comentarii

Când am văzut prima oară titlul “George Lucas is retiring”, am citit din greșeală “George Lucas is retarded” . Cred că psihologic vorbind, asta se numește act ratat, dar, în fine, nu contează. Important este că George Lucas  s-a săturat să fie criticat de fanii Star Wars și a anunțat că se retrage din “afacerea” (his word) cinematografică. În schimb se va concentra doar pe proiecte mai mici.

Gata? Asta a fost? Își ia jucăriile și pleacă? Nici nu îmi dau seama dacă este o dovadă de lașitate sau, din contră, un gest de bărbăție. Cred totuși că e un gest de lașitate. Bărbăție ar fi fost să-și recunoască greșelile pe care le-a făcut față de fanii Star Wars. Nici nu știu dacă Lucas realizează că greșeala cea mai mare pe care a făcut-o nu a fost nici pe departe realizarea noii trilogii. Nu. Marea sa greșeală a fost alterarea trilogiei originale Star Wars.

Ok, George, înțeleg, cele trei filme Star Wars dintre 1999 și 2005 au fost proaste. N-ai mai avut inspirație. N-ai ce-i face. Însă fanii Star Wars s-au întors cu adevărat împotriva ta în momentul în care te-ai apucat să lansezi edițiile speciale ale vechilor filme Star Wars. Și te-au urât și mai tare în momentul în care ai făcut tot ce ți-a stat în putință ca să scoți edițiile originale de pe piață.

Ei bine George, cu tot efortul tău de-ați ascunde propria creație, am reușit să fac rost de ediția originală și neaterată a primului Star Wars. Dacă știi unde s-o cauți, o găsești.

În ediția originală a Star Wars imaginea nu este curată ca lacrima așa cum e în edițiile remasterizate, ci are acele mici puncte negre care apar din cauza prafului și imperfecțiunilor peliculei. În ediția originală titlul filmului nu este Star Wars Episode IV: A New Hope, ci simplu, Star Wars. În ediția originală, Han Solo trage primul în Greedo în scena asta:

În noile ediții ale filmului ai modificat imaginea astfel încât Greedo să tragă primul, iar Han să tragă doar ca un răspuns la focul lui Greedo, spunându-ne că versiunea originală dă un exemplu negativ copiilor. În ediția originală, unele efecte speciale nu sunt finisate, culorile nu sunt atât de vii, unele umbre nu cad cum trebuie, dar cu toate defectele astea, filmul este al naibii de bun. Desigur, micile modificări pe care le-ai adus vechii trilogii nu modifică știrbesc valoarea acesteia, însă îi adaugă o doză de kitch. La fel ca biserica aia din secolul XIII din Buzău căreia i-au pus termopane.

Nu mai zic de asta:


Sau asta:

Așa că George, dacă ai fi lăsat vechile tale filme în pace, probabil că azi nu ar fi fost nevoie să te retragi.

FUCK GIRLFRIENDS! ÎNSĂ DOAR LA FIGURAT

•01/18/2012 • 2 comentarii

“Să îmi fac o iubită este un efort prea mare. Ar trebui să renunţ pentru ea la tot ce fac în week-end”, zice un japonez într-un reportaj BBC despre o criză democratică provocată de faptul că băieţii din Japonia nu mai au chef să îşi facă prietene.

Nici eu nu puteam s-o spun mai bune decât japonezul ăla (care, by the way, avea o colecţie impresionantă de anime). La ce ne trebuie nouă prietene care nu sunt în stare să ne înţeleagă pasiunile? Şi chiar dacă am reuşi să le cucerim (punându-le ceva în suc când sunt la baie) s-ar ajunge la discuţii de genul:

- Dragule, ştiu că îţi plac filmele…
- Nu-mi plac filmele, ci doar admir valoarea estetică a anumitor producţii cinematografice, însă recunosc inutilitatea întregii cinematografii, care până la urmă nu este nimic altceva decât o iluzie care nu ne ajută cu nimic în viaţă. Din comtră, denaturează percepţia noastră asupra lumii.
- Oook, cum zici tu. Totuşi, hai să ne uităm la un film.
- Da, hai să vedem scurt-metraje pe Short of the Week.
- Doar ştii că nu mă omor după scurt-metraje…
- Hai să ne uităm atunci la Valhalla Rising.
- Dar l-ai mai văzut de patru ori. Hai să ne uităm mai bine la J. Edgar. Pare destul de inteligent şi este regizat de Clint Eastwood.
- Are notă mică pe IMDB…
- Tu şi obsesia pentru IMDB. Ce contează părerea altora despre film?

Şi de aici ar porni o ceartă obositoare fără rezultat.

Dar, ca să ajungi la o asemena discuţie, trebuie mai întâi să o cucereşti, iar, vorba japonezului, cucerirea unei fete este mare bătaie de cap. Cel puţin pentru ăştia ca mine sau ca japonezul ăla. Pentru că întotdeauna fetelor drăguţe le plac băieţi mult mai şmecheri decât noi. Uite o fată drăguţă. Ce? Îi mai face curte un băiat? E grafician la Google şi solist în propria trupă rock? Mhmm… cred totuşi că am o şansă, mai ales că o pot cuceri cu colecţia mea de pahare de la Coca Cola. Mă rog, deocamdată nu am decât două pahare, dar într-o zi poate că le voi avea pe toate şase.

În lipsa unei prietene mi-am putut majoritatea obiectivelor majore în viaţă:

- Am citit o carte de benzi desenate.

- Am văzut cele mai bune 50 de SF-uri din topul IMDB.

- Am învăţat să modific baza de date a jocurilor FIFA (asta acum câţiva ani buni).

- Am citit toate cărţile Star Wars în limba română.

- Am văzut Apocalypse Now de 7 ori, Blade Runner de 8 ori, Watchmen de 5 ori şi filmele Star Wars de peste 30 de ori.

- Am devenit moderatorul unui blog Star Wars pentru ca apoi să mă retrag în glorie (nu am mai scris pe acolo de vreo trei ani).

- Am învăţat şi uitat să folosesc Quark Xpress.

- Am învăţat să schimb piese din propriul calculator (dar desigur, nu am căpătat suficientă îndemânare cât să fac din computere o meserie bănoasă care să mă ajute să atrag gagici; una din fostele prezentatoare ale Observatorului ştie ce spun).

Toate acestea în timpul pe  care l-aş fi pierdut cu îmbrăţişări şi alte activităţi lipsite de sens.

Aşadar rezonez pe deplin cu înţelepciunea japoneză care stă la baza acelei avansate societăţi. Pentru mine cartea Mănâncă, Roagă-te, Iubeşte se rezumă doar la Mănâncă, Rogă-te (doar atunci când ai o problemă sau vrei să ţi se îndeplinească o dorinţă).

Proteeeeeeeeeeest!!!!!!!

•01/15/2012 • 3 comentarii

Ca să echilibreze sistemul termic al blocului, cei de la Radet ne-au cerut să deschidem mâine caloriferele la maximum. Ca să nu plătesc mult, eu țin repartitoarele la jumătate. NU POT SĂ MĂ OBLIGE CEI DE LA RADET SĂ DESCHID CALORIFERUL LA MAXIMUM! NU POT SĂ MĂ OBLIGE SĂ PLĂTESC MAI MULT! MOARTE LU’ RADET!

La Carrefour-ul din Ghencea, dacă nu cumperi nimic trebuie să ieși pe la case, nu pe la intrare. Însă asta înseamnă că trebuie să ocolești vreo 50 de metri! VREAU SĂ IES PE LA INTRARE! MOARTE LU’ CARREFOUR!

Unii vecini îmi încalcă dreptul la odihnă făcând o gălăgie infernală la ore total nepotrivite în momentul în care își renovează apartamentele. VREAU LINIȘTE! VREAU CA GĂLĂGIOȘII SĂ FIE DAȚI AFARĂ DIN BLOC!

AM MÂNCAT PREA MULĂ PLĂCINTĂ CU MERE. CER CA PLĂCINTELE CU MERE SĂ FIE MAI MICI. MOARTE PLĂCINTARILOR!

Dacă aceste nemulțumiri nu-mi vor fi rezolvate, voi construi o baricadă în lift… Și, da, sunt ultras stelist. Dacă nu mă credeți, vă poate spune familia Munteanu, cu care am fost la meciul dintre Steaua și ciprioții ăia (nu mai știu cum îi cheamă, căci am fost prea ocupat ca să mă bat cu jandarmii și cu copiii).

It was fun while it lasted

•01/12/2012 • 4 comentarii

Probabil că vă dați seama că numărul mare de postări din ultima perioadă este o urmare a faptului că am fost în concediu. De luni însă mă întorc la muncă, așa că probabil blogul va intra în ritmul său normal: o postare la juma’ de an. Well, it was fun while it lasted. Dar hei, mai sunt patru zile până săptămâna viitoare! Poate că voi mai scrie ceva până atunci. Dar nu în seara asta, că mi-e lene.

Everybody Runs

•01/09/2012 • 2 comentarii

În 2002, când a apărut Minority Report, aveam 14 ani. Cred că l-am văzut prima oară undeva prin 2003-2004, cel mai probabil la PRO TV. În ochii unui puști de 15-16 ani Minority Report este un film cool. Are trei telepați care prevăd crimele înainte să se întâmple, are un perete uriaș cu touchscreen, are urmăriri cu mașini care circulă pe șosele verticale, are elicoptere ciudate fără elice și are chiar și holograme. Steven Spielberg știe să bage astfel de elemente sclipicioase în filmele sale astfel încât să atragă publicul tânăr.

Mergând și mai departe în trecutul meu ilustru, trebuie să menționez că Steven Spielberg a fost idolul copilăriei mele. Dezvoltasem o obsesie pentru Jurassic Park, pe care îl aveam pe casetă și pe care îl vedeam aproape zilnic. Aproape că învățasem pe de rost toate scenele și colecționam cu sfințenie abțibildurile cu dinozauri pe care le găseam în gumele brenduite cu titlul filmului.

Go to hell, Steven Spielberg! You’ve ruined my childhood!

Unde eram? A, da, Minority Report.

Mi-a plăcut la nebunie Minority Report când l-am văzut acum vreo 8-9 ani. Ar fi putut avea asupra mea același efect pe care l-a avut și Jurassic Park, doar că, în acea perioadă eram în etapa mea microbisto-pseudo-intelectuală. Adică interesele mele erau concentrate îndeosebi în jurul fotbalului, dar puteam urmări cu plăcere și un SF bun. Ca maneliștii care ascultă muzică house.

Așa că am văzut Minority Report, dar nu i-am acorcat prea multă atenție în continuare, chiar dacă în tot acești ani a rămas undeva stocat în colțul minții mele (get out of my head, Spielberg!).

În ultimii ani am văzut de mai multe ori frânturi din Minority Report, însă până azi nu am avut niciodată răbdare să îl revăd de la cap la coadă.

Azi însă, în timp ce moțăiam pe canapea la amiază, o voce de undeva din interiorul capului meu mi-a șoptit: “Minority Report”. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta. Nimeni în cameră. “Minority Report”, zise din nou vocea, de data aceasta suficient de tare cât so o recunosc. “Mi-ai promis că mă lași în pace! Nu exiști!”, i-am zis. “Exist în imaginația ta”…

… hai că am glumit. Nu a fost nici o voce. Mi-am adus aminte de Minority Report după ce am găsit chipul lui Tom Cruise într-o felie de pâine, altături de chipul lui Buddha. Întotdeauna am crezut că voi găsi prima oară chipul lui Iisus în pâine, dar iată că nu s-a întâmplat așa.

Ok, de ajuns cu blasfemiile. Să revenim la Minority Report pe care l-am revăzut astăzi și care a schimbat complet percepția mea față de acest film.

În primul rând Minority Report nu este un film pe care să îl vezi la 15-16 ani. Nu că ar avea un conținut prea ridicat de sex și violență, dar tratează unele probleme de care nu îți prea pasă când ești adolescent. Cum ar fi principiile întregului sistem de prevenire a crimelor.

Crimele erau prevenite cu ajutoriul a trei precogi (un fel de telepați capabili să vadă viitorul) care erau ținuți de autorități într-un fel de cuvă. În cuva respectivă aveau toate substanțele nutritive de care aveau nevoie, însă erau tot timpul sedați și erau practic niște legume care nu făceau nimic altceva decât să prevadă crime.

DILEMĂ MORALĂ: Cât de corect este să transformi trei oameni în legume sedate pentru a elimina aproape complet criminalitatea? Ei bine filmul răspune oarecum la întrebarea asta până la final. Vă voi lăsa pe voi să vedeți care este răspunsul, deși pe mine nu a reușit să mă convingă. Pentru că nu există un răspuns corect. Dacă îi ții captivi pe clarvăzători salvezi sute de viitoare victime ale crimelor, însă în același timp încalci drepturile celor trei. Minority Report se bazează pe povestirea omonimă a lui Philip K. Dick.

Dick a fost un maestru al dilemelor morale.

Și totuși, în film vedem la un moment dat că sistemul de previziuni nu este perfect și că în unele cazuri există posibilitatea ca autorul viitoarei crime să renunțe la actul de a ucide, chiar dacă în mintea lui este decis să omoare. Însă, în același timp ni se spune că odată cu demararea programului pilot de previziuni, nimeni nu a mai fost ucis în Washington. A, deci sistemul funcționează, cu toate că există riscul ca unii oameni să fie închiși pe nedrept.

DILEMĂ MORALĂ: Ce faci cu un sistem de previzionare a crimelor care nu este perfect, care riscă să pună sub acuzare oameni nevinovați (dar cu intenții criminale), dar care își atinge în cele din urmă obiectivul? Sau, mai pe scurt, scopul scuză mijloacele? Cum mai poți aplica prezumția de nevinovăție într-un astfel de sistem? Ei bine, nu poți. La finalul filmului, din cauza acestor potențiale erori programul este închis.

Mi se pare că s-a renunțat prea ușor la el. În loc să renunțe la un program care și-a atins scopul final, ar fi putut schimba sistemul de pedepse pentru criminali.

Care era scopul programului? Acela de a eradica viitoarele crime. Însă, dacă e să ne luăm după film, scopul programului era mai degrabă arestarea viitorilor criminali. Ceea ce este complet greșit. Căci revenim iarăși la problema prezumției de nevinovăție.

Nu era mai corect ca viitorii criminali să nu fie pedepsiți, dar totuși viitoarele crime să fie oprite? Adică telepații cu capacități precognitive puteau să vadă cu exactitate când și unde urma să aibă loc viitoarea crimă. Ar fi fost mai simplu ca o echipă de polițiști să se ducă la victimă și să îi spună: “Doamnă, mâine, la ora trei, urma să fiți ucisă de către un vecin. Vă vom oferi protecție”. Apoi s-ar fi dus la viitorul criminal și i-ar fi spus:”Domnule, nu știm dacă sunteți conștient sau nu, dar mâine la ora trei ați fi încercat să o ucideți pe vecina dumneavoastră. Veniți cu noi, vă vom interoga, vă vom face un test psihiatric, vă vom ține la secție până poimâine și vă vom elibera.” Apoi, dacă ar fi încercat în continuare să o omoare, telepații ar fi simțit din nou și l-ar fi chemat din nou la secție pe criminal și ar fi putut să îi impună potențialului criminal un ordin de restricție, sau ceva de genul. În felul acesta victimele supraviețuiau, iar criminalii nu erau arestați pentru niște crime pe care nu le săvârșiseră încă.

Dar un astfel de sistem ar fi necesitat ceva mai multă muncă din partea polițiștilor. Probabil că ălora din Minority Report le era lene.

Toate ca toate, mi-a plăcut Minority Report. Este un film spielbergian în toată regula și, în același timp, poate fi considerat un SF inteligent, măcar pentru întrebările pe care le ridică, dar cărora nu ar fi trebuit să încerce să le răspundă. Până nu citesc povestirea lui Dick nu știu dacă să dau sau nu vina pe scenariștii filmului.

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.